Bild: Schumacher a ajutat-o pe fiica unui prieten, înainte de accident

Bild: Schumacher a ajutat-o pe fiica unui prieten, înainte de accident
Publicat: 02/01/2014, 16:49
Actualizat: 07/08/2014, 23:44

Cotidianul Bild notează, joi, că fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a ajutat-o pe fiica unui prieten, căzută într-o zonă dintre două pârtii, înainte de accidentul de duminică, în care a fost rănit grav, relatează presa franceză.

Potrivit sursei citate, chiar înainte de a cădea, Schumacher ar fi ajutat-o pe fiica unui prieten și a ieșit în acest scop de pe traseul marcat. Schiurile lui Michael Schumacher s-au lovit de o piatră. Gremanul s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu partea dreaptă a capului de altă piatră. Patru minute mai târziu, când echipajul de salvare a sosit la fața locului, Schumacher era conștient. El era confuz, tâmpla dreaptă îi sângera și mai avea o rană ce se întindea până în spatele capului. Fostul campion și-a pierdut cunoștința în elicopterul cu care a fost transportat la spital.

Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, duminică, în stațiunea Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori. Schumacher este în comă indusă, suferind de leziuni craniene, iar miercuri atașatul său de presă, Sabine Kehm, a anunțat că starea germanului este stabilă.

Schumacher va împlini vineri 45 de ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
"Este o tragedie imensă". Cei trei tineri români luaţi de ape în Italia, sub ochii...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dumitru Dragomir, complet devastat. A MURIT în somn: De ce nu m-a luat pe mine?
Bucureștiul, un mare punct de atracție pentru turiști. Marile puncte forte ale Capitalei
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
George Burcea, total schimbat în noul film în care va juca. Cum arată acum fostul...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Cum a fost creat un „computer viu” cu 16 mini-creieri făcuți din țesut uman?
×